Era o zi frumoasa de primavara, iar soarele protocaliu se juca in verdele copacilor. Crengile înflorite si pline de frunze noi mingaiau cerul albastru. Un vint uşor adia printre ramuri şi se juca in parul ei lung. Lara se aşeza usor pe banca de marmura de lingă mormint. Era locul ei, unde statea si isi culegea gândurile. Isi iubise mult bunicii şi de fiecare data, cand avea nevoie de liniste se retragea aici. Simtea ca intotdeauna pe acea banca isi gasea raspunsul la toate intrebarile nespuse.
Ii pierduse pe amandoi cand era inca mica si de atunci ii purta in suflet la fiecare pas. Sub copacul imens, de langa banca se simtea ca in bratele lor. Era atat de batran, atat de mare, iar ea atat de mica...ca in copilaria ei, cand se putea pierde toata, in mana bunicului.
Gasise in cutia de amintiri un ceas vechi, primit de la ei cand avea 10 ani. Era inca micuta pe atunci si nu stia sa aprecieze acest dar. Il luase cu ea astazi, aici pentru linistea ei sufleteasca. Tinea si acum minte cuvintele bunicului: "Viata nu se masoară in numărul de respiratii, ci in momentele care iti taie rasuflarea."
Auzea vocea bunicului in urechi, caldă şi blajina, in timp ce mana ei se juca usor pe acel orologiu vechi. Degetele ei alunecau pe suprafaţa "batuta de vreme" a pandantivului, pina la un moment dat, cand, trase usor de remontor.
Deodata, o adiere calda o cuprinse, ca si cum cineva o lua în braţe. Lara deschise ochii, iar limbile ceasului se oprira pe loc. Nimic in jur nu se mai misca, totul era parca oprit in timp. Carcasa ceasului se incalzise atat de tare, incat o ardea in palma. Totul era ireal, culorile pareau mult mai vii si mai puternice.
Auzi iarasi in vocea bunicului "Viata nu se masoară in numarul de respiraţii , ci în momentele care iti taie rasuflarea" dar, nu se opri aici: " Acest ceas, scumpa mea Lara, este un ceas special, in care poţi pastra acele momente care iti taie rasuflarea. Acele momente, in care esti cu adevarat fericita. Tot ce trebuie sa faci, e sa tragi uşor de remontor. Le poti pastra pentru tine si le poti simti de fiecare data cand ai nevoie de ele."
Lara aprope ca incepu sa planga. Nu de frică, ci ca sa se descarce de toate emotiile. Era putin speriata, dar vocea bunicului, atit de clara o liniştea. Deschise ochii din nou si intr-o secunda... totul reveni la normal.
Lara se sterse de lacrimi si se ridica de pe banca. Vantul incepu iar sa se joace in parul ei lung. Cu pasi marunţi se îndreptă spre iesirea din cimitir. Soarele de amiaza scurgea lumina portocalie pe aleile din jur si pe chipul ei.
"De azi, voi culege în acest orologiu momentele care mă fac fericita", îsi zise ea cu voce tare.
A doua zi se urca in masina si...
6 comentarii:
...inchise ochii. Statu asa, in tacere, cateva minute. Isi auzea doar bataile inimii, care ii sunau atat de familiar. Erau aceleasi batai pe care le marca si ceasul din buzunarul ei...scurte, reci, calculate. Auzi din nou ecoul acelor cuvinte..."momentele care iti taie respiratia...care iti taie...respiratia"...pentru o secunda nu mai respira.
Secunda se dilata. Isi rememora micile fericiri. Momentele in care timpul statea in loc si o lasa sa viseze. Momente din viata ei pe care, candva, promisese ca nu le va uita niciodata. Clipe suspendate intre ore de tacere, durere, absenta, cautare. Micile bucurii care te fac sa vezi prezentul, ca un dar ce iti e dat o singura data. Cu o miscare scurta, la fel de calculata ca bataile ritmice ale ceasului, trase remontorul...si evada.
Deschise ochii. Era la volan. Acolo unde se simtea cel mai bine. Avea libertatea sa fuga unde vrea, sa aleaga directia, sa isi deseneze in gand locul in care vrea sa zboare, sa ajunga in bratele celui care o iubea.
A ales...acea zi, unica, speciala. O zi de primavara, plina de culoare, parfum, sunete, vise...ei doi, tinandu-se de mana. Dansau sub ploaia de petale. Erau doar ei doi. Si se plimbau pe stradutele inguste, luminate doar de luna plina. Nu mai conta nimic. Pentru ca se iubeau. Nimic din ce stiau ca le poate intrista cea mai frumoasa zi din viata lor. Stiau ca dimineata care va veni, ii va desparti. Pentru totdeauna. Dar nu conta. Erau atat de fericiti impreuna, pierduti in lumea lor prezenta, incat nu mai conta nimic. Mana in mana, el...si ea. Ei doi, si atat. Plutind intr-un vis pe care amandoi il credeau ireal. Dar frumos. Frumos de ireal. Oare asa e cand iubesti? se intreba Lara, desi stia raspunsul. Da, asa e cand iubesti. Simti ca ai dreptul sa visezi. Simti ca plutesti desi picioarele te poarta pe pamantul rece. Simti ca atingerea lui te face sa zbori printre stele. Simti ca buzele lui te transpun intr-o alta lume. Atingerea lui te face sa tremuri. Si totul in jur, e mult mai frumos. Asa e iubirea. Si ea stia. Pentru prima oara, iubea.
Si-au petrecut noaptea impreuna, unul in bratele celuilalt. Se doreau de atata timp, se iubeau din prima zi in care s-au privit si s-au atins. Acum...erau pentru prima oara singuri, doar ei doi, fericiti, goi. Au facut dragoste...si s-au privit. O privire a fost de ajuns. Stiau acum tot. Fiecare stia ce simte celalalt. Da, dintr-o singura privire. Privirea pe care acum...Lara o pastra in sufletul ei, in cutiuta ei secreta, pe care nimeni, nu i-o poate lua.
Secunda a trecut.
Ceasul continua sa bata. Aceleasi batai scurte, reci, calculate...
04...04...o zi pe care nu o va uita niciodata...un zambet pe care il va iubi la fiecare bataie de inima pe care o va avea...o privire care ii va da forta sa mearga mai departe...o promisiune pe care nu o va trada...o iubire, sincera, pe care nu o va nega.
"Te iubesc" sopti Lara. "Te voi iubi, chiar si daca nu ma poti astepta."
Porni motorul, isi puse ceasul in buzunarul de la piept si pleca...melodia pe care o asculta ii spunea unde...spre ce...zbura...
o porni spre nicaieri. Doar ea, linistea din masina si freamatul din suflet, pe care trebuia sa inteleaga de unde vine. Isi aduse aminte ca nu mai trecuse pe la mama ei de aproape un an si nici nu a vorbit cu ea. Nu era mult de mers, 3 ore doar si era in casa in care a copilarit. Ajunsa in fata casei, era totul cenusiu, napadit de buruieni, frunze cazute, alei prafuite.. si-si aduse aminte cat de frumos era inainte, ce flori frumoase aveau in fata casei si cat de mult iubea sa le miroase dimineata, ce pomi roditori in care ii placea sa se urce sa simta adierea vantului, si cu un zambet pe fata se uita inspre cusca lui Red .. al ei catel pe care-l iubea asa latos cum era - un prieten pentru care acum se scurge o lacrima, caci l-a lasat in urma, a lasat tot ce-a iubit in casa asta. Isi sterge lacrimile, sa nu o vada mama ei ca plange, isi face curaj si intra... lucurile in casa erau ravasite, rasturnate, pline de praf iar mama ei era pe un fotoliu, leganandu-se in gol, cu un zambet impietrit pe fata, se uita inspre ea, dar ... parca nu se bucura ca o vede. Mama a intrebat cine e... si-si spuse fata in gand "m-a si uitat" se vru sa se intoarca, atunci mama spune "Lara, acelasi parfum de bucurie imi aduci in suflet, numai ca acum nu te mai pot vedea, am ramas fara vedere acum 10 luni, imediat dupa ce tatal tau a murit, parca mi-a ghicit gandul Dumnezeu cand am vrut sa nu mai vad nimic fara sufletul meu care a plecat de langa mine. I-am inghetat toate bucuriile, toate clipele minunate pe care le-am avut .. si pentru tot restul vietii vreau sa le traiesc asa cum au fost... minunate". Atunci Lara, si-a dat seama ca ascundea tocmai lucrurile mimunate din viata ei si le traia pe cele marunte, neinsemnate, de teama ca acele momente de fericire ar putea fi si foarte dureroase. Intr-adevar doare enorm sa pierzi ce-ai iubit mai mult, dar e bucurie enorma sa stii ca ai iubit...
Neputand sa se abtina,Lara izbucni in plans.In timp ce lacrimile i se scurg usor pe obrazul parca inghetat ,in minte se deruleaza usor toate clipele frumoase petrecute aici,in casa,alaturi de toti cei dragi.Doar ca aceste clipe erau foarte scurte,deoarece fiind mica,fata nu stia sa se bucure din plin pentru fiecare secunda petrecuta.Lara plecase inca de la o varsta frageda sa studieze in Franta,lasand in urma familia,copilaria.
Sentimentele Larei erau acum amestecate:erau sentimente de tristete dar totodata si de bucurie amintindu-si putinele clipe in care cu adevarat era fericita.Lara se confrunta acum cu un sentiment ciudat,frica.Ii era teama de viitor,se temea deasemenea de clipele ce vor veni cu gandul ca nu va stii sa se bucure de ele asa cum n-a facut niciodata.se temea ca aceste clipe vor disparea foarte repede si iar sse va instala tristetea in sufletul sau.Isi aminti brusc ,cuvintele batranului sau bunic intelept.''Fiecare clipa trebuie traita fara a sta pe ganduri,pentru ca nu vei stii cand vei mai avea ocazia.bucura-te de tot ceea ce ai si iubeste din suflet in fiecare secunda.Astfel vei fi un om fericit pe deplin.Viata este mult prea scurta...''.
Atunci Lara isi lua privirea de la fereastra si se intoarse catre mama ei careia ii spuse cu un glas bland dar plin de siguranta:
Imi pare rau pentru momentele in care ai plans,ai sufeit fiind singura.Imi pare rau penru faptul ca am fost egoista,alergand totdeauna dupa o cariera.Insa n-am stiut ca adevarata fericire erati voi ,familia mea si nici cata nevoie aveati de mine!Imi pare rau...
Alice,mama fetei o mangaie pe cap consoland-o cu cele mai dulci cuvinte,Spunandu-i Larei ca timpul inca nu este pierdut si oricand o poate lua de la capat.Doar ca pentru a-si gasi fericirea este nevoie de multe sacrificii.dar oara ea este dispusa sa renunte la lucruri pe care le considera importante in favoarea fericirii...
netulburata,privi inainte si spuse "Am sa infrunt totul" si pleca.Se simtea mult mai usurata si cu o putere neobisnuita,era hotarata.Trebuia sa faca ce nu facuse la timp.
Trimiteți un comentariu
povestea continuă aşa...