Dead line: 14 decembrie
Doctorul Rigoris erau un om retras. Ca orice geniu avea labaoratorul sau in care statea toata ziua, mai bine spus toata noaptea. Zilele le petrecea dormind si uneori iesea la pubul din colt.
Lucra intens la proiectul sau de aproape 20 de ani. De fiecare data era foarte aprope de a reusi dar nicodata nu era multumit. Isi aducea aminte cu placere de zilele petrecute in facultate cand preda fizica la universitatea Oxford. Se retrasese in 1902
in casa parintilor pe o straduta la iesirea din Leeds.
Era o nopate ploiasa. Ca intodeauna Docrorul Rigoris lucra la experimentul lui. De data asta avea un zambet placut pe fata.
- Am reusit, am reusit!... In sfarsit proiectul meu este gata! striga.. cat il tineu plamanii.
- Am reusit sa...
Hans Rosling – “Factfulness” (recenzie)
Acum 11 luni
9 comentarii:
...traiesc clipa asta! isi spuse inca o data in sine, cu satisfactie si implinire, sentimente pe care le simtea pentru prima oara de cand se apucase de proiect. "Da, am reusit!" inca nu ii venea sa creada. Trecusera 20 de ani in care a continuat sa spere, sa lucreze cu acelasi entuziasm si sa se automotiveze de fiecare data cand lucrurile pareau sa nu se mai finalizeze. Si a meritat, fiecare an, fiecare zi, fiecare ora...minut si secunda dedicata in totalitate acestui vis. Acum, stia exact de ce a facut-o. In curand avea sa afle toata lumea. Stia ca de acum inainte anii traiti in izolare nu mai contau pentru ca nu erau pierduti. Descoperirea pe care o facuse avea sa ii redea tot timpul...
...avea să-i redea tot timpul pierdut.Şi asta pentru că descoperise maşina timpului. Era stors de energie, de satisfacţie când hamsterul din laborator dispăruse.
Trase o duşcă din sticla de pe masă şi se hotărâ să se conecteze chiar el la aparat. Zis şi făcut: îşi puse firele, turnă lichidul roşu şi apăsă pe buton.
Brusc Rigoris se trezi în.....
....intr-o alta lume,care totusi ii parea cunoscuta doctorului.era o calatorie,una in timp si paradoxal pare a fi trecutul sau.
se trezi ,deci,intr-o camera ,una modesta de tara in care cele 2 entitati care se aflau intr-insa,purtau o discutie aprinsa.Era el....Un pustan de vreo 20 si ceva de ani discuta cu tatal sau ,un batranel suparat ca fiul sa alege sa predea fizica la universitatea Oxford.tanarul pleaca lasandu-i pe parintii sai indurerati,fara a regreta nimic.dar oare chiar nu regreta??Fiind foarte tanar nu stie ca alegerile acestea ii pot schimba viata si o poate influenta invreun fel.
Dar ce era special la aceasta masina a timpului e faptul ca doctorul Rigoris e in acelasi timp personaj la o actiune, cat si martor, adica el insusi in prezent.
-Stiam ca nu trebuia sa iau decizia asta .. isi spuse cu regret doctotul Rigoris .. trebuia sa mai astept putin.
Imi amintesc si acum cat de mult ma iubeau iar eu niciodata nu am putut sa le arat macar un dram de afectiune. Nu stiu de ce niciodata nu m-am putut exterioriza. Mereu am fost inchis in mine si mereu am fost rece cu ei. Si eram tot ce aveau ei mai de pret pe lume, fratele meu a murit la nastere... sau cel putin asa mi s-a spus.
Si abia acum realizez ca daca tata m-a rugat sa nu plec, nu a fost pentru ca avea ceva impotriva ascensiunii mele profesionale, ci pentru ca era bolnav de o boala incurabila ce avea sa ii ia viata in scurt timp. Macar atat, cat era in viata isi mai dorea sa ma aibe langa el. Dar eu nu am stiut...si am decis sa plec.
Atunci, indurerat, a incercat sa isi ia tatal de mana, dar brusc decorul s-a schimbat. Acum e in anul ....
..in anul 1883 cativa ani mai tarziu dupa plecarea sa din oraselul natal.O alta actiune se intampla dar de aceasta data,acea cameruta darapanata,pare a fi una mai spatioasa,imbodobita cu obiecte de valoare.Mana doctorului pare a cum ca atinge obrazul rosu si umed al unei tinere ,pe care o recunoaste imediat:era singura femeie pe care o iubit-o cu adevarat dar din pacate nu,pentru el fizica,experimentele mai presus de tot.
Priveste acum cu tristete si lacrimi in ochi cum fara pic de comp[asiune ,tanarul care a fost odata renunta la ce avea mai de pret.
Fata pleca reprosandu-i acestuia tratamentul de care avea parte.Cand rigoris cel din prezent vru s-o sarute,trecutul revine dar de aceasta data .....
de aceasta data era tot o amintire cu fata acea minunata.. cu Jane. Ea era pe o banca in parcul acela in care obisnuiau sa se plimbe impreuna atunci cand Rigoris avea putin timp si pt altceva decat fizica, avea un chip ingrozitor de trist si se uita insistent la ceas.Rigoris se intreba daca are sau nu legatura cu situatia aceasta, cand auzi o soapta venind din partea fetei : "Au trecut 38 de minute...dar nu mai are rost sa astep, nu va veni, nu vine niciodata " si o lacrima i se prelinse pe obraz. Atunci Rigoris isi aminti, trebuiau sa se intalneasca, in 1883 in 21 mai stabilisera o intalnire care ar fi trebuit sa fie decisiva pt relatia lor.Asa a si fost, decisiva... caci el nu a aparut...
Rigoris simti in clipa aceea un regret imens si parca sufletul ii era cuprins de un sentiment ciudat... simtea ca inca o iubeste pe fata aceasta, dar el stia ca in viitor, in viitorul din care vine el.. fata murise. Murise lovita de o masina, cam atat stia despre acest subiect, caci nu avuse curajul sa mearga la imormantare si nici ssa treaca pe la familia ei.
"Dar acum... acum sunt in trecut ... si in trecut eu ..adica el , cel din trecut nu apare la intalnire. De ce sa nu apar eu , eu cel din viitor si sa-mi repar greseala?"
Si astfel Rigoris se indrepta spre fata si ii puse mana pe umar, ea se intoarse si il privise plina de speranta...
-Ai venit .... credeam ca ma vei lasa iar singura... nici nu stii ce dor mi-a fost de tine.
- Ssst... nu mai spune nimic. Te iubesc si asta e tot ce conteaza. Nu te voi mai lasa sa pleci niciodata.
Cei doi au parasit parcul tinandu-se de mana.
Pe fundalul unui pesisaj vesperal, intr-o camera mobilata modest si sub cantecul picaturilor de ploaie lovite in geam, au urmat ore de amor pasional si lacrimi ..multe lacrimi.
Rigoris, alta data un barbat foarte rational si controlat, plangea acum ca un copil in bratele fetei. Asta pentru ca stia trecutul, stia ca traieste doar o reverie...
Stia ca masinaria te intorcea in timp, dar nu putea schimba traiectoria faptelor.
Dar deodata a tresarit. Isi aminti ca putea face defapt asta. Avea dreptul sa schimbe o singura clipa din trecut. Insa cu un mare pret ... si nu in unitate monetara.
Conditia era ...
...sa renunte la ceea ce ii placea prea mult...fizica.
-Gata cu fizica ,nici un minut dedicat stiintei de-acum in colo!
-Vreau sa-mi traiesc viata ,sa ma bucur de fiecare clipa de iubire ,de speranta,.....de tine...
cand auzi acestea fata il saruta cu pasiune simtindu-se pentru prima data iubita,apreciata.
-de data asta nu te voi mai lasa sa pleci nicaieri vreau sa avem 3 cpoii!
-nu ...4..100!!ma voi dedica voua .
-te iubesc!!!ii sopti la ureche Rigoris.
Era foarte fericit ca a putut reveni in trecut si ca in sfarsit strage in brate persoana iubita.Era in trecut dar privea si din perspectiva viitorului.
Stia ca Jane avusese un accident in care a murit(asta in viitor).Acum incerca sa indrepte si chiar sa evite greselile care l-ar costa scump.
-Trebuie sa evit acest accident pe care-l va avea si o sa fac tot posibilul chiar cu riscul vietii!isi spuse.Se gandi ca daca a putut reveni in trecut va putea sa schimbe cursul vietii.
Asa sa fie oare???
Se pare ca da..au trecut zile si nici o schimbare.Priveste cu usoara apreciere mecanismul caruia ii datoreaza aceste clipe,transformat acum intr-un "ceas" atasat de mana-i galbuie.Singurele de altfel in care s-a gandit si la el,si-a lasat instinctul liber..nu mai era doar un tip fara identitate ,ascuns in laborator,incercand revolutionarea lumii.
Acum e un om fericit.Asta crede.Insa a avut el oare vreun drept sa schimbe trecutul?Acum se crede egoist.E posibil sa-si rescrie viata,pornind din punctul din care altadata a plecat gresit?O lacrima i se prelinge acum,umezindu-i obrazul si ,usor, si buzele,la gandul ca ar putea pierde din nou fiinta iubita..
Trimiteți un comentariu
povestea continuă aşa...