18 mai 1717
Este pentru pima data cand scriu un jurnal. Nu as fi scris, daca cele intamplate cu o seara inainte nu m-ar fi pus pe ganduri si mi-ar fi dat o stare ciudata. Totul a inceput la petrecerea ducesei de Orleans. O petrecere cu multi invitati, printre care si surorile Lille si Veronique, fiicele de 19 si 21 de ani ale vicontelui de Dijon.
In acea seara, m-am pierdut prin gradina imensa a conacului intr-un joc de-a prinselea cu cele doua. Le-am gasit asezate pe o banca intr-un mic intrand zambindu-mi dulce. M-am asezat intre ele si am inceput sa le gadil, asa cum orice barbat la etatea mea poate sa faca unor domnisoare atat de frumoase.
S-a intamplat cel mai ciudat lucru din acea seara, un fapt care mi-a schimbat radical existenta. Lille a inceput sa ma sarute pe gat, usor, in timp ce Veroniq ma privea ciudat, cu o privire draceasca. Era o seara calda de vara. Numai ca in aceea secunda, in acel minut, in acel loc, vintul incepu sa bata nebun. Si, apoi muscatura...o muscatura calda si intepatoare care m-a facut sa imi pierd cunostinta pana a doua zi dimneata.
20 mai 1717
De doua zile nu mai suport soarele. Ma simt mai bine in intunericul patrunzator al noptii. Am reactii ciudate cand trec pe langa caini si pisici. Se intampla ceva cu mine, ceva ce nu pot controla. Pana si prietenul meu cel mai bun, Francisc Perrot mai zis : "Christophe, amice , nu mai esti omul pe care il cunosc! E ceva cu tine, ceva diavolesc...ma tem pentru tine!"
Acum, e ora 4 dimneata. Am alergat toata noaptea prin paduricea de la marginea conacului, de nebun. Un instinct animalic am indemna sa vanez.
29 mai 1717
Imi place sangele proaspat...
9 comentarii:
...sangele de fecioara neprihanita. Este tulburator sa simti mirosul unei virgine, cu pielea alba, neatinsa de soare si cositele roscate,incurcate ca niste serpi de Medusa. Ahhh...azi am trecut pe linga Simonette...si as fi vrut sa ma infrupt cu singele ei proaspat si cald. Vroiam sa ii simt fragezimea pielii, sa imi infig adinc coltii in gitul ei de statuie antica si sa musc adinc...adinc...pina cind simt suvoiul rosu, prelingindumi-se pe gura, apoi pe git. Am zarit-o pe acea strada ingusta care duce la pravalia de parfumuri fine de linga catedrala si am abordat-o cu o reverenta si o sarutare de mina.
- Doamna, servitorul vostru umil, se inchina in fata frumusetii voastre.
Iar ea mi-a raspuns...
...- Iti multumesc scumpule domn'. Dar sunt curioasa! Care este scopul abordarii, atat de dubioasa, dar in acelasi timp atat de flatanta, dumneavoastra.
- Te rog...! spune'mi Christophe dulce domnita.
Norocul lui era ca domnita era in cautarea unei aventuri si astfel din vorba in vorba cei doi ajung a se cunoaste la o cafea. Timpul trecea si noaptea se asternea cu a ei luna plina ce avea sa'l inebuneasca pe Christophe. Cei doi fac o plimbare sub clar de luna, undeva ntr'un mic parculet, moment in care se aseaza pe o banca si in intimitatea lor, strajuiti d luna plina incep a se saruta. Usor...Christophe se indreapta cu saruturile sale spre gatul domnitei. Astfel vazandu'se cu buzele pe gatul dansei, inebunit de placere, pofta si de imfluenta lunii, acesta isi infige usor coltii in gatul domnitei. Aceasta...imbatat de placerea saruturilor simte o mica muscatura in urma careia geme usor.
In acel moment Christophe isi aminteste de spusele prietenului sau si speriat...isi cere scuze domnitei si o conduce repede pana la cel mai apropiat taxi si astfel dispare iute in noapteSperiat, confuz, alearga fara oprire gandu=indu'se la ce se intampla cu el.
Tot alergand fara a avea o destinatie anume da nas in nas cu Lille si Veronique, cele doua fete cu care flirtase cu ceva timp in urma.
Si incep sa vobeasca...
-Hmm...nu te poti obisnui cu gandul ca esti...diferit??intreaba Lille
-Hai vino,nu te teme!il indeamna Veronique,aratand cu degetul spre cladirea parasita de langa acel mic parculet.
Christophe se lasa sedus de incantatoarele fiinte care se pare ,il acaparasera punand pentru o clipa stapanire pe sufletul si mintea lui.
la intrarea in cladire,Christophe simti ceva infiorator,ceva ce ii facea sangele sa fiarba,provocandu-i fiori pe sira spinarii.
simtea ca a pasit intr-o lume cu totul diferita fata de ce traise pana acum.
Era liniste.Poate prea liniste decat era obisnuit.
Dupa multe tunele si trepte de urcat si coborat ,se zari o usa.
Veronique se propti in fata usii incercand sa-l apropie cat mai mult pe Christophe de ea ii spunse soptit la ureche
-Nu te teme ..de-acum noi suntem familia ta.si ca sa-ti demonstrez......
Acesta deschide usa ,iar Christophe ramane uimit de..
3 iunie 1717
In spatele usii am vazut...
..lucruri macabre,lucruri socante,oameni vanati de cele 2 fete si transformati in vampiri asemeni mie,cadavre zacand in balti de sange,oameni care au fost omorati in chinuri de egoismul si rautatea celor 2 diavoli,cum merita numite.
Apoi am simtit nevoia sa plec de acolo,sa plec departe de ele si parca si de mine..ma uram pentru ce devenisem:o bestie fara suflet.
Apoi am aflat ca nu am cum sa scap de mine,acum sunt nemuritor.
...şi aşa voi rămâne. Am înţeles totul. Când vroiam să ies, din spate, se auzi un sunet.
- Nu!
..după care totul se luminase. O femeie se afla legată de o masă. Era nepoata mea- Mariette. Am vrut să o dezleg, să o las să plece! Nu puteam, eram imobilizat de propria dorinţă de a vedea ce urmează! Trebuia să o dezleg! Trebuie, eliberaţi-mă!!!
- Te vei elibera singur! Şi poate şi pe ea!
- Când? Cum?
- De îndată ce ritualul e gata, poţi să o iei, să o duci acasă!
- Şi când va fi asta?
- Depinde doar de ea! E pură! E virgină! E ceea ce aşteptam de când.....
esti de-al nostru..
Am inteles ce vor..ma uit la ea..ah,ce privire calda!parul carlionti nebuni,ochii albastri infiniti, buzele-i sunt pline,ahh..buzele..
Ma lupt cu mine insumi,cu dorinta
Dar nu stiam cat mai pot rezista
Un comentariu venit pe mail de la Adoria Valentina:
Mariette parea sa nu il recunoasca, de fapt cred ca nici nu-si dadea seama unde se afla. Ar fi vrut sa se apropie mai mult de ea, dar uitandu-se in jur, sa vada ce sanse are sa scape amandoi, observa ca ceilalti vampiri se retrag intr-un colt al camerei. Simtea in aer un miros putred, ii era scarba de el, acum ca realiza ceea ce este si ceea ce trebuie sa faca ca sa supravietuiasca speciei sale. Facea parte dintr-o specie acum, exact asa se simtea, ca un animal. Lille si Veronique discutau aprins langa o fereastra si se gandea ca acum ar fi timpul sa actioneze daca asta are de gand. Nu se simtea atat de puternic si de nemuritor pe cat citise in carti ca trebuie sa fie.
-poate sunt nebun! Spuse Cristophe in soapta. Cine naiba crede in vampiri? Ar trebui sa fiu mai stapan pe mine. Poate sunt doar bolnav si halucinez, atata tot!
-nu cred ca asta se poate chema o halucinatie? Ii spuse Lille la ureche… aratandu-i masa unde se afla nepoata lui. Da! Era halucinant sa simta asa o pofta si asa o atractie fata de Mariette si chiar daca nu o mai facuse niciodata, stia ca trebuie decat sa muste, o picatura de sange era de ajuns, sangele acela pe care il auzea curgand prin venele ei, ii simtea mireasma, il gusta deja.
Cu ochii acum deschisi se vazu chiar langa Mariette, coltii ii iesisera deja si oricat ar fi vrut sa se abtina stia ca nu poate sa o faca….
Trimiteți un comentariu
povestea continuă aşa...