18 mai 1717
Este pentru pima data cand scriu un jurnal. Nu as fi scris, daca cele intamplate cu o seara inainte nu m-ar fi pus pe ganduri si mi-ar fi dat o stare ciudata. Totul a inceput la petrecerea ducesei de Orleans. O petrecere cu multi invitati, printre care si surorile Lille si Veronique, fiicele de 19 si 21 de ani ale vicontelui de Dijon.
In acea seara, m-am pierdut prin gradina imensa a conacului intr-un joc de-a prinselea cu cele doua. Le-am gasit asezate pe o banca intr-un mic intrand zambindu-mi dulce. M-am asezat intre ele si am inceput sa le gadil, asa cum orice barbat la etatea mea poate sa faca unor domnisoare atat de frumoase.
S-a intamplat cel mai ciudat lucru din acea seara, un fapt care mi-a schimbat radical existenta. Lille a inceput sa ma sarute pe gat, usor, in timp ce Veroniq ma privea ciudat, cu o privire draceasca. Era o seara calda de vara. Numai ca in aceea secunda, in acel minut, in acel loc, vintul incepu sa bata nebun. Si, apoi muscatura...o muscatura calda si intepatoare care m-a facut sa imi pierd cunostinta pana a doua zi dimneata.
20 mai 1717
De doua zile nu mai suport soarele. Ma simt mai bine in intunericul patrunzator al noptii. Am reactii ciudate cand trec pe langa caini si pisici. Se intampla ceva cu mine, ceva ce nu pot controla. Pana si prietenul meu cel mai bun, Francisc Perrot mai zis : "Christophe, amice , nu mai esti omul pe care il cunosc! E ceva cu tine, ceva diavolesc...ma tem pentru tine!"
Acum, e ora 4 dimneata. Am alergat toata noaptea prin paduricea de la marginea conacului, de nebun. Un instinct animalic am indemna sa vanez.
29 mai 1717
Imi place sangele proaspat...
