Era o zi frumoasa de primavara, iar soarele protocaliu se juca in verdele copacilor. Crengile înflorite si pline de frunze noi mingaiau cerul albastru. Un vint uşor adia printre ramuri şi se juca in parul ei lung. Lara se aşeza usor pe banca de marmura de lingă mormint. Era locul ei, unde statea si isi culegea gândurile. Isi iubise mult bunicii şi de fiecare data, cand avea nevoie de liniste se retragea aici. Simtea ca intotdeauna pe acea banca isi gasea raspunsul la toate intrebarile nespuse.
Ii pierduse pe amandoi cand era inca mica si de atunci ii purta in suflet la fiecare pas. Sub copacul imens, de langa banca se simtea ca in bratele lor. Era atat de batran, atat de mare, iar ea atat de mica...ca in copilaria ei, cand se putea pierde toata, in mana bunicului.
Gasise in cutia de amintiri un ceas vechi, primit de la ei cand avea 10 ani. Era inca micuta pe atunci si nu stia sa aprecieze acest dar. Il luase cu ea astazi, aici pentru linistea ei sufleteasca. Tinea si acum minte cuvintele bunicului: "Viata nu se masoară in numărul de respiratii, ci in momentele care iti taie rasuflarea."
Auzea vocea bunicului in urechi, caldă şi blajina, in timp ce mana ei se juca usor pe acel orologiu vechi. Degetele ei alunecau pe suprafaţa "batuta de vreme" a pandantivului, pina la un moment dat, cand, trase usor de remontor.
Deodata, o adiere calda o cuprinse, ca si cum cineva o lua în braţe. Lara deschise ochii, iar limbile ceasului se oprira pe loc. Nimic in jur nu se mai misca, totul era parca oprit in timp. Carcasa ceasului se incalzise atat de tare, incat o ardea in palma. Totul era ireal, culorile pareau mult mai vii si mai puternice.
Auzi iarasi in vocea bunicului "Viata nu se masoară in numarul de respiraţii , ci în momentele care iti taie rasuflarea" dar, nu se opri aici: " Acest ceas, scumpa mea Lara, este un ceas special, in care poţi pastra acele momente care iti taie rasuflarea. Acele momente, in care esti cu adevarat fericita. Tot ce trebuie sa faci, e sa tragi uşor de remontor. Le poti pastra pentru tine si le poti simti de fiecare data cand ai nevoie de ele."
Lara aprope ca incepu sa planga. Nu de frică, ci ca sa se descarce de toate emotiile. Era putin speriata, dar vocea bunicului, atit de clara o liniştea. Deschise ochii din nou si intr-o secunda... totul reveni la normal.
Lara se sterse de lacrimi si se ridica de pe banca. Vantul incepu iar sa se joace in parul ei lung. Cu pasi marunţi se îndreptă spre iesirea din cimitir. Soarele de amiaza scurgea lumina portocalie pe aleile din jur si pe chipul ei.
"De azi, voi culege în acest orologiu momentele care mă fac fericita", îsi zise ea cu voce tare.
A doua zi se urca in masina si...
