Laptopul aprins. Nu poate dormi. E prea multa liniste. Paradoxal, dar linistea te face sa adormi... nu si pentru ea. Un click aici, un click acolo, nimic interesant, nimic nu mai este interesant. Ceaiul aburind in drepata.
- Uff, e a "nu-stiu-cata" nopate in care nu pot dormi!... Arati ca dracu Jane! Noroc ziua, cu cei care au inventat fardurile si cremele ca te fac sa arati uman.
Sorbi din ceai parca sa o incalzeasca pe interior si sa ii decalnseze somnul...
... el puse ceaiul inapoi pe masa. Nu putea dormi, asa ca isi luase chitara si incepu sa zdragnane ceva in surdina. Incerca sa isi oboseasca mintea poate asa ar putea sa inchida si el un ochi. Ceasul arata 02:04 si mainile lui se jucau pe griful chitarii fara nici nu sens... muzica se auzea in surdina parca si ea adormita. Se opri din jucat cu corzile. Lua inca o gura de ceai si incepu sa cante ceva legat...Fields of gold... o piesa pe care o stia pe de rost.... You'll remember me when the west wind moves...
....Upon the fields of barley /You'll forget the sun in his jealous sky... Muzica o relaxa. Poate asa ar fi putu sa dorma si ea un pic. Deschisese winampul si lasa paltopul intr-o parte pe pat. Inchise ochii parca purtata de muzica. Avea o sansa sa adorma... vocea lui Sting o ungea pe suflet. Stia ca maine are multa treaba... trebuia sa doarma...visa departe, cald, printre lanuri de grau. Aproape ca adormise...si cu o mana lenesa opri veioza de pe noptiera...
... becul se stinse... bezana. Mintea lui Dave... visa la muzica irlandeza a lui Sting. Dormea si se simtea mai bine. Chitara era un fel de terapie pentru el. Un fel de somnifer, o relaxare, o evadare. Se deconecta de la zi... devenea unplugged
Ceasul telefonului suna... "Rise and Shine Jane.. is a new day!" .Ea scoase mana de sub plapuma si lua telefonul. Il opri. Teleghidata pleca spre bucatarie. Cafea. Ii trebuia cafea sa fuctioneze. O cana mare si fierbinte. Cu un picior ridicat la piept statea pe scaunul de langa masa si privea pe geam...
...se uita afara cum luminile orasului se sting pe rand. Dave se trezi singur. Asa face de cateva luni. Nu are nevoie de ceas, nu are nevoie de telefon, nu are nevoie de nimic. Cu o cana de cafea in mana, Dave se uita la strada din fata lui, vedea cum i se sting pe rand felinarele. In linistea asta matinala se auzi un zabarnait... Era un mesaj pe telefon...
( De aici e randul vostru...)
Hans Rosling – “Factfulness” (recenzie)
Acum un an
