WORLD BLOG STORIES

An eye out...

2010-10-15T18:09:00.004+03:00

Mike statea lipit de scaun. Centura ii impartea corpul in doua. Avea doar 21 de ani si intrase din necesitate in afacerile ilegale din Londra.
Afara ploua stramb si infinit. El statea cu ochii lipiti de usa blocului din fata. Terry nu ii daduse pistol. Era, inca, prea mic in gasaca sa rezolve singur problemele. El stia asta, dar exact acest lucuru il enerva la maximum... De fapt il enerva Stan!

Stan era umbra lui Mike... un malac prost, care mergea apasat . Ii sufla tot timpul in ceafa. Il pusese Terry. Doar Stan avea pistol, pacat ca nu avea si creier, avea burta.. si vezica.... Acum era sa se usureze.

" Bai, M.., ploaia asta ma face sanu mai mai pot tine,.. ma duc dupa bloc, ca nu mai pot... stai tu cu ochii pe scara asta ... ok, pustiule?"

Mike stia ca e ceva important... statea nemiscat in Mini-ul lor ruginit... cand de pe scara usii ....

Beauty of Life

2009-12-17T14:30:00.004+02:00

Laptopul aprins. Nu poate dormi. E prea multa liniste. Paradoxal, dar linistea te face sa adormi... nu si pentru ea. Un click aici, un click acolo, nimic interesant, nimic nu mai este interesant. Ceaiul aburind in drepata.
- Uff, e a "nu-stiu-cata" nopate in care nu pot dormi!... Arati ca dracu Jane! Noroc ziua, cu cei care au inventat fardurile si cremele ca te fac sa arati uman.
Sorbi din ceai parca sa o incalzeasca pe interior si sa ii decalnseze somnul...

... el puse ceaiul inapoi pe masa. Nu putea dormi, asa ca isi luase chitara si incepu sa zdragnane ceva in surdina. Incerca sa isi oboseasca mintea poate asa ar putea sa inchida si el un ochi. Ceasul arata 02:04 si mainile lui se jucau pe griful chitarii fara nici nu sens... muzica se auzea in surdina parca si ea adormita. Se opri din jucat cu corzile. Lua inca o gura de ceai si incepu sa cante ceva legat...Fields of gold... o piesa pe care o stia pe de rost.... You'll remember me when the west wind moves...

....Upon the fields of barley /You'll forget the sun in his jealous sky... Muzica o relaxa. Poate asa ar fi putu sa dorma si ea un pic. Deschisese winampul si lasa paltopul intr-o parte pe pat. Inchise ochii parca purtata de muzica. Avea o sansa sa adorma... vocea lui Sting o ungea pe suflet. Stia ca maine are multa treaba... trebuia sa doarma...visa departe, cald, printre lanuri de grau. Aproape ca adormise...si cu o mana lenesa opri veioza de pe noptiera...

... becul se stinse... bezana. Mintea lui Dave... visa la muzica irlandeza a lui Sting. Dormea si se simtea mai bine. Chitara era un fel de terapie pentru el. Un fel de somnifer, o relaxare, o evadare. Se deconecta de la zi... devenea unplugged

Ceasul telefonului suna... "Rise and Shine Jane.. is a new day!" .Ea scoase mana de sub plapuma si lua telefonul. Il opri. Teleghidata pleca spre bucatarie. Cafea. Ii trebuia cafea sa fuctioneze. O cana mare si fierbinte. Cu un picior ridicat la piept statea pe scaunul de langa masa si privea pe geam...

...se uita afara cum luminile orasului se sting pe rand. Dave se trezi singur. Asa face de cateva luni. Nu are nevoie de ceas, nu are nevoie de telefon, nu are nevoie de nimic. Cu o cana de cafea in mana, Dave se uita la strada din fata lui, vedea cum i se sting pe rand felinarele. In linistea asta matinala se auzi un zabarnait... Era un mesaj pe telefon...

( De aici e randul vostru...)

Singur pe lume...

2009-06-24T14:50:00.006+03:00

" Nu mai beauuuuuuuuu! Promit, solem ca nu mai beau! Bai, ce ma doare capu`...Pe bune, azi chiar nu vreau sa il am!"

Tudor scoase un picior afara din cearceaf. Cu o mana isi trase pe cap o alta bucata din panza alba ce ii acopera patul. Razele soarelui ii patrundeau prin jaluzelele trase si taiau ca niste cutite aurii aerul din camera. Camera lui pastra un aer de alcool imbacsit. Totul era intr-o dezordine utila, doar ceasul electronic de pe noptierea zambea luminos: "07:07".

"Bai, cine dracu m-a pus! Si ce e cu lumina asta...? Pahh oleuuuu, sa mor, de parca soarele a coborat pe pamant! Bai, dar sincer... de azi incolo, promit solem ca nu mai beau! Sa mor eu... poate sa ma ... sa ma... sa.. ma.. sa imi faca orice" mormaia Tudor de sub cearsaful alb. Parea o fantoma pe care a prins-o lumina intr-o camera de hotel.

"Bai, si ce gust am in gura! bleah... si capu` asta bai, il ai exact cand nu ai nevoie de el. Cand ai nevoie de el .. uita ca e cu tine.. sa mor eu " Se ridica din pat cu ochii mici. Gura ii era parca lipita cu clei. Cu o mana moarta ridica ceasul de pe noptiera... 07:07.
" Nici 4 ore nu am dormit... bautura proasta!" se indrapta cu pasi mici, dar apasati, spre baie.

Cu un zambet fresh iesii din baie peste 15 minute. Totusi, fiecare muschi al corpului il durea, dar cel mai rau, simtea capul cum ii crapa. Inchise usa de la baie si privi intr-o oglinda ce atarna pe un perete.
" Baiete, arati ca dracu azi!. Am zis ca nu mai beau... dar cine se mai tine de promisiune. Hai, macar sa ma trezesc cumva!"

Isi trase repede o pereche de pantaloni trei sferturi pe el si un tricou cules de pe un scaun. Se uita la razele de soare care ii intrau in garsoniera ca niste serpi aurii in mijlocul unei pesteri. Lumina se juca pe hainele puse prin camera. Tudor zambii cand vazu toata dezordinea luminata. Se intoarse repede spre frigider si cu un gest brusc deschise usa... Liniste! Frigiderul mormaia lin ca un stomac gol...Nimic in el. Cateva rostii stricate si un pachet de unt miroseau din interior.
" Gata, cobor. Uff , ce ma doare capul asta" privi spre ceasul care arata zambitor 07:07. "Bai ce zi, pana si ceasul mi-a stat... poate e un semn sa nu mai beau! hahah !"

Cobori scarile intunecoase. Se scotoci dupa telefonul mobil, apasa tasta 2 pentru Sergiu, prietenul lui cel mai bun. Cobori incet treptele alunecoase. Nimic, nici macar un tarait, nici macar o conexiune... liniste.
" La dracu, cu telefonia asta mobila de secol XXI"

Iesi in soare afara . Totul parea bizar la prima vedere. Parca nu se auzea nimic. Prin fata scarii nu circula nico masina, niciun om nu se vedea in zare, nici un zgomot normal al orasului nu se auzea... totul parea pustiu.

" Bai, ori am baut eu mult, ori inca visez, ori, pana mea, turneaza asta un film pe aici"

Alerga pana la prima interesectie si... nimic. Nici tipenie de om pe strada, nico masina care sa treaca, autobuz , troleibuz.. nimic...Liniste. Putin panicat, scoate telefonul din buzunar si apasa iar 2. Eroare de conexiune mare pe ecran... nici macar o liniutza la retea!

" Bai, sa imi bag picoarele, stiu ca trebuie sa nu mai beau, dar asta e chiar de tot"
Uimit se uita in stanga si drepta. Vazu un magazin si alerga spre el... Era deschis, dar nimeni pe acolo. Striga. Nimic.

" Sa intelg ca am ramas singur... Singurul pe lume".... Iesi pe bulevardul principal si totul era liniste. Masini parcate, pe strada nimic, pe trotuare, nimic. Doar soarele batea parca mai arzator si se ridica zambitor pe cer.

" Hai ca asta e buna..." zise Tudor... Si alerga spre...

Cand ţi se taie respiratia...

2009-04-20T16:35:00.009+03:00

Era o zi frumoasa de primavara, iar soarele protocaliu se juca in verdele copacilor. Crengile înflorite si pline de frunze noi mingaiau cerul albastru. Un vint uşor adia printre ramuri şi se juca in parul ei lung. Lara se aşeza usor pe banca de marmura de lingă mormint. Era locul ei, unde statea si isi culegea gândurile. Isi iubise mult bunicii şi de fiecare data, cand avea nevoie de liniste se retragea aici. Simtea ca intotdeauna pe acea banca isi gasea raspunsul la toate intrebarile nespuse.
Ii pierduse pe amandoi cand era inca mica si de atunci ii purta in suflet la fiecare pas. Sub copacul imens, de langa banca se simtea ca in bratele lor. Era atat de batran, atat de mare, iar ea atat de mica...ca in copilaria ei, cand se putea pierde toata, in mana bunicului.

Gasise in cutia de amintiri un ceas vechi, primit de la ei cand avea 10 ani. Era inca micuta pe atunci si nu stia sa aprecieze acest dar. Il luase cu ea astazi, aici pentru linistea ei sufleteasca. Tinea si acum minte cuvintele bunicului: "Viata nu se masoară in numărul de respiratii, ci in momentele care iti taie rasuflarea."
Auzea vocea bunicului in urechi, caldă şi blajina, in timp ce mana ei se juca usor pe acel orologiu vechi. Degetele ei alunecau pe suprafaţa "batuta de vreme" a pandantivului, pina la un moment dat, cand, trase usor de remontor.
Deodata, o adiere calda o cuprinse, ca si cum cineva o lua în braţe. Lara deschise ochii, iar limbile ceasului se oprira pe loc. Nimic in jur nu se mai misca, totul era parca oprit in timp. Carcasa ceasului se incalzise atat de tare, incat o ardea in palma. Totul era ireal, culorile pareau mult mai vii si mai puternice.
Auzi iarasi in vocea bunicului "Viata nu se masoară in numarul de respiraţii , ci în momentele care iti taie rasuflarea" dar, nu se opri aici: " Acest ceas, scumpa mea Lara, este un ceas special, in care poţi pastra acele momente care iti taie rasuflarea. Acele momente, in care esti cu adevarat fericita. Tot ce trebuie sa faci, e sa tragi uşor de remontor. Le poti pastra pentru tine si le poti simti de fiecare data cand ai nevoie de ele."

Lara aprope ca incepu sa planga. Nu de frică, ci ca sa se descarce de toate emotiile. Era putin speriata, dar vocea bunicului, atit de clara o liniştea. Deschise ochii din nou si intr-o secunda... totul reveni la normal.
Lara se sterse de lacrimi si se ridica de pe banca. Vantul incepu iar sa se joace in parul ei lung. Cu pasi marunţi se îndreptă spre iesirea din cimitir. Soarele de amiaza scurgea lumina portocalie pe aleile din jur si pe chipul ei.
"De azi, voi culege în acest orologiu momentele care mă fac fericita", îsi zise ea cu voce tare.

A doua zi se urca in masina si...

The JOB

2009-03-16T16:18:00.004+02:00

- Salut tuturor! Fiecare a primit cate o scrisoare!?ok! Pentru voi toti eu sunt Mr. Green! Suntem 7. Daca sunteti aici, inseamna ca stiti in ce va bagati si aceptati asta. Nimeni nu va obliga! Fiecare are partea lui precisa in planul meu! Fiecare are pe masa cate un diplomat, pe fiecare diplomat e un numar, fiecare dintre voi are pe scrisoarea primita un numar scris mic pe spatele hartiei. Deocamdata nu intelegeti nimic. Daca sunteti aici, insemna ca acceptati oferta mea. Un singur lucru mai trebuie mentionat... Nu va cunosteti intre voi, asa ca mai bine sa nu ne spune pe nume. Acum ca prima intalnire a avut loc, intrebari?

Jurnal in amurg

2009-03-10T16:26:00.009+02:00

18 mai 1717
Este pentru pima data cand scriu un jurnal. Nu as fi scris, daca cele intamplate cu o seara inainte nu m-ar fi pus pe ganduri si mi-ar fi dat o stare ciudata. Totul a inceput la petrecerea ducesei de Orleans. O petrecere cu multi invitati, printre care si surorile Lille si Veronique, fiicele de 19 si 21 de ani ale vicontelui de Dijon.
In acea seara, m-am pierdut prin gradina imensa a conacului intr-un joc de-a prinselea cu cele doua. Le-am gasit asezate pe o banca intr-un mic intrand zambindu-mi dulce. M-am asezat intre ele si am inceput sa le gadil, asa cum orice barbat la etatea mea poate sa faca unor domnisoare atat de frumoase.

S-a intamplat cel mai ciudat lucru din acea seara, un fapt care mi-a schimbat radical existenta. Lille a inceput sa ma sarute pe gat, usor, in timp ce Veroniq ma privea ciudat, cu o privire draceasca. Era o seara calda de vara. Numai ca in aceea secunda, in acel minut, in acel loc, vintul incepu sa bata nebun. Si, apoi muscatura...o muscatura calda si intepatoare care m-a facut sa imi pierd cunostinta pana a doua zi dimneata.

20 mai 1717
De doua zile nu mai suport soarele. Ma simt mai bine in intunericul patrunzator al noptii. Am reactii ciudate cand trec pe langa caini si pisici. Se intampla ceva cu mine, ceva ce nu pot controla. Pana si prietenul meu cel mai bun, Francisc Perrot mai zis : "Christophe, amice , nu mai esti omul pe care il cunosc! E ceva cu tine, ceva diavolesc...ma tem pentru tine!"
Acum, e ora 4 dimneata. Am alergat toata noaptea prin paduricea de la marginea conacului, de nebun. Un instinct animalic am indemna sa vanez.

29 mai 1717
Imi place sangele proaspat...

POVESTE

2009-03-01T21:07:00.002+02:00

O poveste de DAN FINTESCU

Dead line: 8 martie

Isi contempla fericit tavanul dormitorului. Din cand in cand privirea ii aluneca spre laptopul oprit si spre telefoanele mobile care zaceau pe noptiera, moarte si ele. Ceasul de la mana arata ora 9:30 dimineata. Adrian casca alene. N-avea nimic de facut azi. Nici azi. Era somer de 3 zile. Circumspect scoase un picior de sub plapuma si se infiora de frigul care se lasase peste noapte in camera. Baga repede piciorul la loc si se incrunta la gandul ca va trebui sa infrunte gerul din baia dotata cu un calorifer prea mic. Respira adanc o vreme si, hotarat, sa dadu jos din pat. Puse mana pe clanta, iar in secunda in care pielea lui a atins metalul, a simtit...

THE ROAD

2009-02-16T23:16:00.003+02:00

Dan si Mihai goneau in masina ce minca pamintul cu 100 de km pe ora, cu muzica data la maxim in boxe. Ora 22 si 27 de minute, in drum spre Sibiu. Peste noapte se lasase, usor o ceata deasa. La volan, Dan relaxat si zambitoar schimba melodia...Route 66, iar baietii incepura sa cinte impreuna cu casetofonul… "Well if you ever plan to motor wes,/Just take my way , that's the highway that's the best/Get your kicks on Route 66"
Ceata deveni din ce in ce mai densa. Dan slabi piciorul de pe acceleratie si continua sa mearga prin ceata. Nici o masina nu mai venea pe sensul opus. Erau parca singuri pe lume. Ei si lumina de la faruri. Ceata deveni asa de groasa, incit nu se mai mai vedea marginea soselei… nici pe stanga, nici pe dreapta.
- Bai Mihai, eu opresc aici! Nu mai vad nimic si mergem asa ca nebunii. Iti dai seama ca am putea face un accident?! Hai sa stam un pic si sa astepta sa mai treaca ceata asta.
- Nu mai avem mult pina intram in Valcea! zise Mihai uitandu-se la telefon. Nu e semnal aici, ca ma uitam la info celula…sa vedem ce scrie…
- Ar fi fost bun un GPS acum, zise Dan, lasand muzica mai incet.
- Ar fi fost bun, dar si cu GPS-ul asta… doar nu te scotea din ceata. Poate stiam unde suntem si atat.
Cei doi stateau linistiti in masina, de parca ar fi fost ingititi de nori albi de bumbac. De abia daca puteau zari botul masinii.
Dan cobora si inchise portierea. Afara era cald, destul de cald pentru o noapte de aprilie. Facu cativa pasi in fata masnii.
- Bai Mihai, parca vad ceva lumini acolo...cam la vreo 50- 100 de metri! striga Mihai catre Dan. Pana mea… eu zic sa mergem usor ... poate e o benzinarie. Bem si noi o cafea acolo pina se ridica ceata asta.

Dan se urca in masina si pornira usor inainte cu 20 de km pe ora, o viteza la care puteai evita orice. Luminile pareau din ce in ce mai clare, dar nu era deloc o benzinarie, ci mai degraba un fel de motel pe marginea soselei.
Ciudat era ca localul se numea "Driving Wheel" un nume strain si deloc cunoscut celor doi. Pe afara era plin de tot felul de reclame, desprinse parca din filmele americane. In fata era parcata o masina veche, si ea tot americana.
- Ce ciudatenie, zise Mihai. La Dracu! Ne americanizam cu totul!
Ceata era la fel de densa, dar in luminile de neon, colorate ale barulului parea parca mai putin pufoasa.

Intrara, iar din interoir se auzi cantand in surdina "Well if you ever plan to motor west,/
Just take my way , that's the highway that's the best./Get your kicks on 66".
Localul parea a fi desprins din filmele cu cow-boy, iar cei doi priveau in stanga si in deapta cu gura cascata.
- Ne-am dat dracu ba’ Dane, zici ca suntem in Arizona!
Barmanul ii privi ciudat, in timp ce Dan si Mihai se holbau la sticlele de whiskey si la steagul cu stele atirnat pe perete. Totul parea curios, prea curios… ca un decor de film.
- Buna seara…se bilbai Mihai. Am vrea si noi doua cafele cu lapte, daca se poate!
Barmanul ii privi cu o sprinceana ridicata si li se adresa.
- Hey boys... wan’ something to drink! You don`t seem to be around here!
- Da, am dori doua cafele cu lapte!...repeta Mihai, cu o voce apasata.
Barmanul putin mai nervos si cu zimbetul pierit le spuse inca odata:
-I said… would you like something to drink? A bear, a coffee or just water... and syrup…Talking funny, want’ ya?...mai mormai el in barba.
Dan si Mihai se uitara unul la celalat inmarmuriti.
- Ce zice asta ba? A uitat sa vorbeasca romaneste?!
- Dam boys! Stop messing around with me... this is Arizona... not some cuckoo shit! indruga barmanul furios.
Mihai se uita mirat...
- Arizona? Cum dracu suntem in Arizona!
Dan parca innebunit arata catre programul TV ce rula in limba engleza.
- Frate cum am ajuns in Arizona? La dracu!
-Sir, this is Arizona? intreba Dan, intr-o engleza de balta.
-Yes boys… welcome to "DRIVING WHEEL MOTEL"
- Dane, ce pana mea se intampla? intraba Mihai speriat.
-...

The Truth

2009-02-02T10:52:00.008+02:00

Dead line:9 feb.2009

Franky simtea ca nu ar fi trebuit sa ia acest caz. Simtea ca ceva este in neregula cu el. Dar cand doamna Abbot intrase pe usa cu o asemnea propunere nu putea sa refuze.Si totul din cauza banilor. Nu mai avusese un caz asa de important de apoape un an. Si apusese da.

Era una dintre acele nopti calduroase de vara in care totul era prea cald, chiar si venitlatorul din birou obosise. Fanky era un dur, dar probabil cadura acelei nopti, lacrimile doamnei Abbot, si suma de bani pusa pe biroul lui il inmuiase. Lacrimile, doamnei Abbot nu parea atat de reale pe cat banii de pe masa lui.

Franky era destul de celebru printre toti detectivii particulari. Rezolvase un caz acum 3 ani al rapirii baiatului unui mare magnat al petrolului. Statura lui impunatoare, costumul elegant si mereu la moda il facea un tip sarmant. Biroul lui era la etajul 7 . Ii placea sa stea mai mult pe intuneric. Singura lumina din incapere era neounul colorat al barului de vis a vis care se aprindea rand pe rand in diferite culori.

Domana Abbot intrse in aceea seara imbracata unun taior strans pe corp si o palarie supra dimensionata, toate de culoare noptii. Doar batista, alba din mana ii dadea o pata de culoare. Benjamin Abbot murise intr-un mod misterios in urma cu 3 zile. Domnul Abbot era un bancher bogat care se casatorise cu Lucy. O tanara de doar 26 de ani frumoasa.

Trecuse o saptamna de cand preluase cazul. Statea cu picoarel pe birou, cu paharul de burbon pe masa si cu tigara in coltul gurii. Pe carnetelulu lui notase toate amanuntele ciudate despre presupusa sinucidere a lui Banjamin Abbot. Lipseau totusi niste detalii. vorbise cu servitorii, cu prietenii, cu rudele.. ceva nu se lega.

In lumina noptii de vara telefonul din birou suna strident.

Franky ridica receptorul si o voce stinsa ii spuse de la celalalt capat...

Under construction!

2009-01-28T17:34:00.000+02:00

Under Constrution!

ROLL BACK

2009-01-19T23:29:00.002+02:00

Dead line: 25 ianuarie 2009

Robbie ştia ca greşise cand nu ăşi luase pistolul la el. Avea doar 28 de ani dar traise cat unul de 50. Stia tot ce miscă in mafia drogurilor din L.A. Ştia ca trebuia să îşi fi luat pistolul. Acum era prea tîrziu pentru regrete.

Cu pistolul in gura putea vorbi fara sa il intelegă nimeni.

Nimeni nu îi inţelesese viaţa. Plecase de la 14 ani de acasă. Iubise, furase, devenise bogat, devenise celebru, devenise puternic. Acum era in genunchi cu un pistol în gură.
In faţa lui JhonnyBoy, un puşti care probabil cauta celebritatea.Celebritarea faptului ca il ingenuchiase pe Robbi.

Cu un pistol in gura tot ce simti e grustul de praf de puşca de pe ţeavă.

Se spunea despre Robbie ca nu simtea nimic pentru nimeni. Şi totuţi o iubise pe Jude dar nimeni nu ştia de ce a parasit-o sau unde e ea acum. De atunci Robbie nu simţea nimic pentru nimeni.

Se spune ca în ultima clipă înainte să mori iţi vezi viţa. Iti viezi inapoi.. ROLL BACK

Un sunet asurzitor...Bang

Si toul e roll back...Uite momentul cand...

Jucandu-te cu destinul

2009-01-05T11:52:00.002+02:00

Prima poveste din 2009

Dead line : 11.01.2009

Frank si Nancy se cunosteau de o saptamana. Dar de fiecare data cand se vedeau aveau impresia ca se stiu de o viata. Ultimele sapte zile au fost pentru amandoi foarte agitate...perioada nebuna dinaintea sarbatorilor. Cu toate astea, in fiecare zi isi faceau timp sa petreaca cateva minute impreuna, sa povesteasca. In prima zi au povestit generalitati, care de unde e, ce face, ce ii place. In a doua zi au ales o bancuta dintr-un parc izolat pe care si-au povestit cele mai comice momente din viata. Singura secunda in care s-au lasat distrasi din lumea lor a fost cand o veverita ratacita le-a aruncat o coaja de nuca in cap. Au plecat acasa zambind, cu gandul la animalul jucaus. In a treia zi si-au dat seama ca ar putea sta un infinit de minute in povesti, fara sa se plictiseasca. Atat. In a patra zi...s-au asezat in mijlocul stadionului, pe zapada rece si doar au stat. Intinsi, tinandu-se de mana, privind toata noaptea cerul senin si numarand stelele cazatoare. Singurul lucru care ii intrista era faptul ca odata cu fiecare stea, se stingea o viata, undeva in lume. Amandoi credeau asta. A cincea zi a fost una dedicata cumparaturilor. Au cumparat impreuna un loz in plic, nici unul din ei nu mai facuse asta pana acum. Si au castigat. 100 de lei. Pe care i-au dat unui cersetor infrigurat. Brusc au devenit constienti de cat de norocosi sunt. In a sasea zi s-au intalnit doar un minut, amandoi fiind foarte ocupati cu ultimele pregatiri inainte de Craciun.
A saptea zi, 24 decembrie. S-au intalnit la un ceai cald, intr-o ceainarie cocheta. Nici unul din ei nu stia ca incepand din acea zi intreaga lor viata avea sa se schimbe.

-Nancy, vrei sa jucam un joc...inventat de mine? intreba Frank, oarecum retinut. Ceva ce ne-ar putea lega pentru totdeauna, un joc pe care sa nu il putem juca decat noi doi.

-Stii ca as face orice impreuna cu tine, dar nu cred ca inteleg la ce joc te referi raspunse Nancy, nerabdatoare sa afle care era propunerea lui Frank. Desi nu il cunostea de mult timp, stia ca fiecare secunda in compania lui se transforma intr-o experienta intensa, placuta.

-Nu iti pot spune despre ce e vorba acum. Mai intai trebuie sa imi promiti ca vei accepta sa joci. Pana la capat. Orice ar fi...
-Frank, ma sperii. Ai devenit prea serios.” ezita Nancy.
-Trebuie sa ai incredere in mine. Daca nu, putem renunta la idee.
-Acum stii ca esti rau, nu? Iti place sa ma tachinezi si momentan o iau ca santaj emotional.
-Deci imi spui nu. insista Frank, mai mult sa o intimideze si sa forteze raspunsul. -O, Frank, stii bine ca raspunsul meu e DA. Mai ales cand pui asa problema raspunse Nancy zambind, dar in acelasi timp putin nehotarata.
-Ai spus da, nu mai poti da inapoi veni raspunsul promt al lui Frank care ardea de nerabdare sa-si impartaseasca ideea cu noua lui prietena, pe care, desi prematur, o considera singura persoana demna de jocul pe care il nascocise.
-Nancy, putem incepe chiar acum...

VACANŢĂ

2008-12-28T15:23:00.003+02:00

VACANŢĂ
Mulţumesc celor care au intrat şi au scris pâna acum. Luăm o mica vacanţă să ne reîncarcam bateriile şi să venim cu ideei noi in 2009.

Să aveţi un an 2009 plin de inspiraţie, de vise împlinite şi de vise noi!

The End of the World

2008-12-14T22:44:00.002+02:00

Dead Line: 21 decembrie

Ora 20:30
Mr. Green se îndreptă catre casă. Urcă linisti scările prost luminate ale blocului in care locuieşte. Este extenuat dupa o zi interminabilă de muncă. Cu ziarul la subraţ îşi cauta disperat cheile casei in lumina difuză a becului de pe hol.
Intră în mica lui garsonieră rapid, un pic infrigurat şi obosit. Aprinde lumină şi se dezbracă de pardisul gros de iarnă.
Cu un aer pierdut si apatic aruncă ziarul pe masă si se îndreptă catre aragaz. Pune la fiert apă intr-un ibric, pentru nişte ceai. De pe masa din camera razbate in lumina moale a camerei titul mare şi luminos al gazetei de seara. „EXPERIMENTUL LUMII: SFARŞITUL CIVILIZAŢIEI” scira cu litere de o schiaopă pe prima pagină a ziarului. Totul era legat de acel experiment pe care cercetătorii il aunuţau de cateva spămâni.
Găuri negre, ciocniri ale particolelor, particula lui Dumnezeu, catitaţi mari de energie electrică folosită toate erau fragmente de informaţie pe care Green le auzise trecator.
Apa incepuse sa fierba cu un zgomot clocatitor. Si deodata... întuneric. Negru. Nico respiraţie doar sunetul apei in ibric. Se opri şi el deodata... falcara muri... nu mai era gaz.
Mr. Green pleca prin intuneric în camera si scotoci după o lanternă... cand gasi...

THE GIFT

2008-12-08T11:46:00.002+02:00

Dead line: 14 decembrie

Doctorul Rigoris erau un om retras. Ca orice geniu avea labaoratorul sau in care statea toata ziua, mai bine spus toata noaptea. Zilele le petrecea dormind si uneori iesea la pubul din colt.
Lucra intens la proiectul sau de aproape 20 de ani. De fiecare data era foarte aprope de a reusi dar nicodata nu era multumit. Isi aducea aminte cu placere de zilele petrecute in facultate cand preda fizica la universitatea Oxford. Se retrasese in 1902
in casa parintilor pe o straduta la iesirea din Leeds.
Era o nopate ploiasa. Ca intodeauna Docrorul Rigoris lucra la experimentul lui. De data asta avea un zambet placut pe fata.
- Am reusit, am reusit!... In sfarsit proiectul meu este gata! striga.. cat il tineu plamanii.
- Am reusit sa...

DREAM LAND - Povestea IV

2008-11-30T22:33:00.002+02:00

Poveste fantastică

Mrs Jones este o femeie respectabilă. Mrs Jones este mangerul unei galerii de artă. Ea este mamă a 2 copii şi are un soţ care o iubeste foarte mult. Mrs Jones şi-ar fi dorit să fie artistă, să sclupteze sau să picteze, dar nu, nu a fost aşa, parinţii, contabili de carieră au împins-o spre management. Singura ei scapare a fost managementul de artă.
În spatele cifrelor, facturilor şi deconturilor, Mrs Jones este o visătoare. Îi place să viseze, să evadeze din lumea strictă şi reală. Asta nu ca ar vrea să fugă de ceva, de cineva, sau că nu ar avea o viaţă interesantă, ci doar că îi place unoeri să fie altundeva, altcineva.
Acum, după accident, lumea asta de "vis" este din ce în ce mai reală, este din ce în ce mai aprope de sufletului ei. Nu suferise mult în acel stupid accident de masină, doar câteva zgârieturi, o mică contuzie la cap şi in rest o sperietură groznică. Doctorii spuneau ca de speritură i se trage. De la speritură a ramas cu o altă lume în care evada din ce în ce mai des, ca într-o transă.
A vizitat foarte mulţi psihologi şi psihiatri, a făcut tot felul de teste cu arbori, cu cartonaşe colorate şi cu pete diforme. Nimic. Nimeni nu reuşit să găsească adevarul. Ea stăatea cu ochii închis ore întregi fară să doarmă, ore în care se dedubla în altă lume de vis. A renunţat după un timp la doctori.
Soţului ,la început, i s-a părut ciudat aporpe ca o banuia de o aventură, dar nu era aşa, cel putin în lumea asta. Ea închidea ochii şi era departe de el, nu pentru că nu il iubea ci pentru că... nu putea să îşi explice de ce.
Era ca un fel de boală a visului, a dedublării, a evadarii.

Mrs Jones era în pat cu laptopul în faţă. Avea de facut o situaţie pentru operele din galerie. Ochii o dureu destul de rău din cauza oboselii. Îi închise pentru un momnet de linişte. Deodată... era în alta lume.

Era intr-un oraş foarte mare. În piţa centrală, înconjurată de foarte multă lume agitată. Părea un oraş arabesc, un fel de medina, un loc de negoţ pentru mulţi oamnei pestriţi.
Prin mulţime auzi o voce.
-Hei, aici erai, hai da-mi mâna şi să mergem. Îi spuse un el, cu un zâmbet larg. Un el pe care nu îl ştia, dar se simtea confortabil în mâna lui.
Au plecat spre...

Povestea III

2008-11-24T10:29:00.004+02:00

de Andrei Vizitiu

Dead line: 30 nov

O sticlă cazută pe jos, un cufar vechi de 100 de ani,un tablou cu un trup de puştoaică şi un casetofon din care rasuna jazz. Aceasta era camera lui Fabrigas.Stătea trist pe parchetul încăperii şi forma un numar de telefon.
-Te iubesc. Nu suport ideea să te pierd, îngână cu o ultima forţă baiatul.
-Nu înţelegi că nu vreau să te mai aud, urlă vocea din capătul celalat al firului.
O lacrimă îi atinse lin obrazul. Se întinse şi mai luă o gura din vinul clocit din sticlă...
-Nu mă mai vrei ?!…Bine! Atunci vei vedea tu…se încrută flăcaul.

Fabrigas se încaltă îşi trase bocancii şi o zbughi pe uşa garsonierei.
În faţa blocului…

Povestea II

2008-11-16T22:12:00.004+02:00

Aceasta poveste este dedicată
bunului meu prieten Andrei.

Dead line: 23 nov

Adi şi Andrei se cunoşteu de ceva vreme. Erau apoape nedespărţiţi. Cine îî cunoştea putea zice despre ei că erau nebuni. Îşi faceau unui altuia farse. Şi ce fel de farse... toate tîmpeniile. La un moment dat, au stat chiar o noapte la Poliţie, pentru ca fiecare ascunsese in geanta celuilalt câte un obiect. Asta doar aşa, pentru adrenalină. Şi chiar în acel moment se intâmpla să se afle prin zonă o patrulă a Poliţiei.
Altă dată, cei doi se angajaseră să distribuie ziare. Dar adevarata distracţie era când în mijlocul ziarului puneau reviste pentru adulţi şi le împărţeau bătrînilor. Alteori, când aveau chef de puţina distracţie high class, se duceau prin restaurante de fiţe şi se dădeau drept poliţişti sub acoperire. Îi credea toată lumea pentru că cei doi aveau un mare "dar". Ştiau să joace diverse personaje şi, pe deasupra, mai falsificau, aşa de amorul artei, legitimaţii oficiale.Şi asta, nu pentru că cei doi nu aveau bani, ci doar pentru puţin "piper" in viaţa lor.

Astăzi, cei doi se plimbau prin Mall. Un Mall cu multe magazine şi plin de oameni. Era o zi de sâmbată. Se plimbau fără nici un scop intrând din magazin în magazin. Andrei vroia să îşi cumpere câtva ţpale şi se oprise la un bancomat să îşi scoată bani. Dar bancomatul zâmbea fericit "out of order", aşa că cei doi intrară în mica sucursală de bancă. Andrei se duse către casierie, scoase 300 de lei şi atâta tot. Se îndreptă către ieşire şi îl pescui pe Adi care avea un zâmbet malefic.

- Auzi, Andrei, cât de repede poţi fugi....!?

Povestea I

2008-11-09T11:52:00.003+02:00

DURATĂ : 0 saptamână.
DEAD LINE : 17 nov 2008, ora 00.00

- Mamă, ce bine intră ţigara asta! Este exact de ce aveam nevoie, zise Terry tragând cu sete.
Renton îi luă repede ţigara din mâna şi trase si el cu aceeaşi poftă.
Aşezati pe o banca în Hyde Park cei doi poşteau o tigară. Nimic nu este mai bun decât o singura ţigară purtată dintr-o mâna în alta. Era destul de frig in aceea noapte, dar cei doi eru învaţati cu umblatul sub lumina felinarelor.
Terry si Renton sunt prieteni buni. Se stiu de apropae 8 ani. Participasera împreună la o mica spargere. Fusese un fleac, un magazin de bijuterii, din care nu s-au ales cu mai nimic. Dar lucru care i-a legat, a fost faptul ca au trebuit să doarmă împreună la un motel dintr-o suburbie, până cand poliţia s-a mai linistit.
De atunci cei doi devenisera apoape nedesparţiti. Faceau gainarii, taxe de protecţie, jefuiau mici magazine de prin suburbii, jocuri de carţi şi vanzari de bunuri furate. Nimic important, dar totuşi destul de antrenant cât să nu se plictisească şi să le aduca ceva bani în buzunare.
-Bai frate, cât de speriată era aia de la casă cand i-ai pus pistolul la tâmplă. Zise Renton scoţând un mare nor de fum. Proasta, începuse să plîngă. M-am speriat un pic recunosc. Cum frate, să plângi pentru 300 de lire. Ştii cum sunt femeile, dacă încep să plîngă nu mai gândesc normal. Îmi era teamă să nu facă vreo prostie şi să mă pună să trag un foc în aer.
-Renton , recunoaşte ca a fost o prostie să spargem în seara asta magazinul ăla de închirieri DVD-uri. Nu, că nu aveam chef de puţină adrenalină dar, cacat, am intrat pe teritoriul lui Big Joe. Şi ştii foarte bine că asta, nu ne are la inimă de când l-am tras în piept cu marfa aia de la Red.
- Ei şi cu tine acum, doar nu crezi că grasanul de Joe o să îşi mişte şuncile şi oamenii pentru că doi ameţiţi au spart, la el pe teritoriu, un căcat de magazin de DVD-uri. Ce crezi tu că îi pasă de nişte DVD-uri sau de curva aia de le vindea... sau, mai mult, pentru 300 de lire?!

Ţigara se terminase. Chiştocul încă mai fumega pe asfaltul umed. Era o umezeală în aer şi răcoare de îţi intra în oase. În rest era linişte şi lumină portocalie de la felinare. Mobilul lui Renton începu să vibreze şi apoi să sune. Era Ash, un amic al lui Renton care le mai dadea din când în când baieţilor cate un pont, cîte un job.

- Salve Ash, ce mai faci omule!... Poftim?... La Dracu'!... Hai că am belit-o. Dar, omule.. părea doar un simplu magazin de DVD-uri... Nu...! Dar, Big Joe poate înţelege că a fost doar o greseală...Da, înteleg, e belită rău. Şi acum... ce e de facut...

Renton se ridică de pe bancă, îl trase pe Terry de geacă şi începu să alerge ca nebunul spre ieşirea din parc. Telefonul mobil îi căzu şi şe sparse în multe bucăcaţi.

-Renton, Renton, strigă Terry printre gâfâituri... Ce pana mea se întâmplă...?

DE AICI CONTINUAŢI VOI...